Noi tocmai ne-am înnoit cu o ediție nou nouță ”NOI” ! (apărut după o pauză de 2 ani lungi, pauză cauzată de pandemia COVID-19)
Numărul XII nu este o reînviere a unor amintiri, nu este nici măcar nostalgia anilor trecuți, este sentimentul puternic al unui nou început, post-pandemic, început ce exprimă bucuria viitoarelor noutăți, pe care acum doar le bănuim, dar vă îndemnăm să le descoperim împreună. Colegiul de redacție (cea mai scurtă listă din toate timpurile existenței revistei) a dorit prin acest număr, să promoveze lectura creativă, creațiile prietenoase, și-a propus să transforme paginile revistei într-un spațiu al imaginației, al talentului de orice fel, deschis spre oricine dorește să se manifeste constructiv. Așa cum înșiși mărturiseau acum două săptămâni, în cadrul unui schimb de experiență cu alți posibili viitori prieteni/colaboratori, este un proiect făcut din pasiune. E făcut pentru că merităm să avem ceva frumos. Au vrut foarte mult să existe numărul XII în acest an școlar. Și atât Așa a apărut acest ”loc de joacă” creativ în care se întâlnesc viziunile recruților colaboratori din întreg liceul, loc de joacă și totodată, provocarea pe care colegiul de redacție o lansează azi, aici și acum unui nou colegiu de redacție, încă necunoscut, dar cu chef de joacă și cu bucurie în a-și manifesta imaginația și talentul..
Vă invităm, așadar, să puneți o clipă frână cotidianului, să vă opriți privirea asupra noului nostru număr NOI, să vă regăsiți gândurile și trăirile printre rândurile revistei... Lecturați NOI 12
Revista NOI (seria veche) - decembrie 2000 - iunie 2001
Ics: - Nașterea noastră nu a adus nici cel mai mic câștig Universului. Igrec: - Soarta noastră nu îi va micșora cu nimic, nici intensitatea, nici splendoarea. Zet: - Așadar, nu ne rămâne decât să mai scriem din, cu, și despre ... NOI, pentru că cititorii noștri sunt ”mai inteligenți” decât ai lor!
~~Câțiva tineri, aflați în lungul drum al întoarcerii de la școală spre casă, deși aveau capul ”doldora” de științe, cunoștințe, griji și angoase, pe stradă, ca mai toată lumea care ”n-are ce face”, tot bombănind și flecărind, așteptau și ei să se întâmple ceva. CEVA, ceva s-a și întâmplat, după cum veți observa, drept pentru care acești tineri ”N”, ”O” și ”I” și-au abandonat pentru puțin timp, dreapta cale, luând-o ”de-a oarba”, prin ”oraș”, să întrebe, la o ”sporoavă”, dacă nu cumva a scormonit și ispitit și pe alții ... pofta de un ”ziar”.
Cum tot elevul intrase la idei, cu chin, cu vai, în consens, până la urmă, ... s-a găsit unul dispus a-și lua condeiul în mână, altul să ticluiască, doi-trei să scribălească, patru-cinci să tipărească..., unul să șefească, alții să brămburească, iar restul, să chiulească - ce mai tura-vura, așa, pornind de la o idee, ușor s-a născut trupa de ”gazetari”. Și cum, fiecare început are ceva romantic, ei toți s-au declarat a fi NOI, vrând să demonstreze că sunt. Aflând despre NOI, și alții au venit, unul câte unul, așezându-se unde le era locul. Nici unul din ”coechipierii” NOI nu a mai scris nimic până atunci decât lucrări de control, teze, ... jurnale de pubertate, formulare cec, bilețele în ușă, motivări, și ... frunze de tăiat la câini, doar unul ce mai încropise, pe la ore, și din când în când, niscaiva ”opere” în dulcele stil clasic. Astfel, de la vorbă ... s-a ajuns la faptă. [...]~~ din numărul 1 al revistei ?NOI - A.D. 2000, decembrie
COLEGIUL DE REDACȚIE
Mircsov Petronela, Deatcu Oana, Dan Camelia, Dimulescu Petru, Trică Laurențiu, Bako Lorant, Savu Andrei
Când istoria, arta, distracția și magia sărbătorilor se întâlnesc într-o singură zi, rezultatul este o excursie marca LTIJ! Am pornit la drum cu entuziasm, iar Timișoara ne-a primit cu brațele deschise.
Prima oprire: Muzeul de Artă – unde am descoperit „Luminile lui Caravaggio”. Capodoperele maestrului italian ne-au purtat într-o lume a umbrelor și luminilor dramatice. În fața tablourilor impresionante, am privit, am analizat și am admirat jocul detaliilor și profunzimea artei.
La Memorialul Revoluției, istoria ne-a vorbit în șoaptă, dar ne-a răsunat puternic în suflete. Am retrăit prin imagini, povești și mărturii emoționante un capitol dureros, dar esențial, din trecutul nostru. Timișoara, orașul libertății, ne-a arătat, acum mai mult ca oricând, cât de important este să nu uităm niciodată.
După prânz, a început vremea pentru distracție. Patinoarul amenajat în Piața Libertății a fost prima scenă. Echilibrul a fost opțional, dar râsetele au fost obligatorii! Să fii elegant pe gheață e o artă în sine, dar și căzăturile artistice (ale celorlalți de pe patine, NOI am putea merge direct la olimpiada de patinaj artistic) au fost ... artistice.
Târgul de Crăciun ne-a învăluit în miros de scorțișoară, ciocolată caldă și voie bună. Luminițele, căsuțele decorate, colindele și atmosfera de sărbătoare ne-au făcut să simțim că iarna și-a intrat cu adevărat în drepturi.
La MegaZone – LaserTag am lăsat arta și istoria deoparte pentru a ne antrena strategiile de echipă și reflexele. Am fugit, am țintit, am calculat... și, în final, am tras concluzia că nici matematica, nici fizica nu ne-au ajutat prea mult în fața atacurilor mișelești pe la spate.
A fost o zi plină, în care am învățat, ne-am distrat și ne-am bucurat de fiecare moment petrecut împreună. Pentru elevii noștri din 9A, 9B, 9E, Timișoara a fost o adevărată lecție – despre artă, istorie, prietenie și magie.
Târgul de Crăciun al Liceului nostru: O comunitate unită pentru o cauză nobilă!
În această perioadă magică a anului, liceul nostru a organizat un Târg de Crăciun cu adevărat special, târg care a adus împreună elevi, profesori și părinți, într-o atmosferă plină de voie bună și solidaritate!
S-au vândut de toate: ornamente de Crăciun, produse hand crafted, picturi pe față, poze cu Moș Crăciun și Grinch, și, desigur, tradiționalul meniu de sărbătoare : celebrele sarmale, piftie și salată de boeuf (mulțumim mult tanti mama lui Gabi)
Dar ceea ce a făcut acest târg cu adevărat special nu sunt doar produsele și atmosfera de sărbătoare, ci și scopul nobil pe care l-am urmărit: strângerea de fonduri pentru a ajuta o fetiță din localitatea noastră, pe Anais, de 8 ani, care are nevoie de sprijinul nostru. Și cum ne place nouă, am făcut mai mult decât să aducem zâmbete și voie bună: am reușit să strângem 4059 lei, pe care i-am donat integral Anaisei. Anais se confruntă cu multiple probleme de sănătate: scleroză, autism, întârziere de dezvoltare și epilepsie. Face tratamente costisitoare atât în Timișoara, cât și în străinătate. Împreună cu mama sa, care o crește ajutată de bunici, se luptă zi de zi cu aceste provocări.
Mulțumim tuturor celor care au pregătit produsele, au cumpărat cu sufletul deschis și au contribuit la succesul acestui eveniment. Fiecare donație, oricât de mică, a făcut o diferență uriașă pentru această fetiță curajoasă.
Un mare mulțumesc și Preotului Protopop Marius Podereu, care ne-a sugerat acest caz, oferindu-ne șansa de a aduce o rază de speranță în viața unei fetițe care merită tot ajutorul nostru.
Într-o perioadă în care fiecare dintre noi este prins în goana sărbătorilor, am reușit să ne oprim și să fim mai buni unii cu alții. Asta este magia Crăciunului: nu doar să dăruiești, ci să dăruiești cu inima! Am demonstrat, din nou, solidaritate, iubire și sprijin reciproc, valori care definesc familia LTIJ. Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment și, mai ales, celor care au ales să ajute, transformând Crăciunul într-un moment de bucurie pentru Anais și familia ei!
Astăzi, liniștea noastră (sau ce a mai rămas din ea) a fost serios tulburată: Moș Crăciun a intrat în forță pe ușa liceului! Nu cu sania, nici pe horn, ci cu pași apăsați, un sac doldora de acadele și un aer de „știu eu tot ce se întâmplă pe-aici.” Doar ne este clar tuturor că Moș Crăciun are un dar nemaipomenit: știe exact unde să ajungă și mai ales când să apară. Nu l-au încurcat nici scările, nici plimbatul claselor prin laboratoare, nici orarul nostru complicat. Ba chiar, unii spun că a primit un „pont” despre năzdrăvanii și năzdrăvăniile din fiecare clasă, dar și despre momentele în care am fost cei mai cuminți. Se pare că Moșul își făcuse temele din timp – a știut precis la cine să meargă și ce să spună. Când a deschis ușa vreunei clase, nu s-a lăsat impresionat nici de caietele impecabile, nici de privirile nevinovate și nici măcar de elevii cu tema gata.., bine na, aproape gata .. ok, fie, .. aproape uitată.
De la un etaj la altul, cu o energie de invidiat (probabil se antrenează alături de renii săi pentru noaptea de Ajun), Moșul a împărțit nu doar acadele, ci și sfaturi de viață, glume și mici „atenționări” părintești, că doar asta face un Moș adevărat: vede tot, știe tot și iartă (aproape) tot. Profesorii au primit și ei un mic semn din partea Moșului, poate un zâmbet complice, poate priviri înțelegătoare de ”rezistăm până la capăt”.
La final, când sacul s-a golit și Moșul a plecat să se odihnească pentru noaptea de 24, a rămas în urmă o mică magie: zâmbete, chicoteli și multă bucurie. Oricât de mari ne credem, Moșul ne-a amintit că un mic gest poate aduce o zi frumoasă și un strop din copilărie în fiecare dintre noi.
Mulțumim, Moșule pentru că ne-ai deschis ușa, ne-ai adus nu doar dulciuri, ci și bucuria simplă a sărbătorilor! Ai promis că te întorci și la anul, dar numai dacă... suntem cuminți.
Promitem că .. ne vom strădui! Și, cine știe, poate i-a lăsat Moșului cineva și un pachet de biscuiți, sau poate o portocală, că doar o fi obosit și el!
„O viață întreagă veți mărturisi cu mândrie: «Și eu am fost la Alba-Iulia!» Fiii fiilor voștri vor chezășui puternic și fericiți rostind: «Și părinții noștri au fost la Alba-Iulia!»”.
Când Cardinalul Iuliu Hossu rostea aceste cuvinte, un ideal era pe cale să se împlinească, iar strigătul de luptă „Noi vrem să ne unim cu țara!” pornea la unison din piepturile pline de speranță a celor prezenți acolo.
Am pornit și noi spre Alba Iulia din dorința manifestă de a ne întâlni cu Țara, de a ne întâlni istoria, căci, și nu e retorică patriotardă, Alba Iulia e pur și simplu chintesența istoriei românești. În antichitate, pe locul actualei cetăți, a funcționat Castrul roman Apulum și sediul Legiunii a XIII-a Gemina, aviz celor care la Parada militară s-au eschivat a da un răspuns de etimologie cu evidente semnificații istorice. Între 1541 și 1711, orașul a fost reședința Principilor Transilvaniei, pentru ca, între 1600 și 1601, Alba Iulia să fie centrul politic al Moldovei, Țării Românești și Transilvaniei, unite vremelnic de Mihai Viteazul.
La 1 decembrie 1918, aici s-a ținut Marea Adunare Națională de la Alba Iulia care a dat glas principiului autodeterminării Transilvaniei și Banatului alături de Regatul României. Corolarul unirii va avea loc tot la Alba Iulia, în Catedrala Încoronării, când într-o frumoasă zi de octombrie a anului 1922, Ferdinand și Maria vor fi încoronați Regi ai României Mari.
Deci, noi am pornit spre Alba Iulia, așa cum se cuvine la ceas de sărbătoare națională: cu uniforma care ne definește, cu steaguri tricolore în diferite forme și mărimi și, evident, cu un portet al Reginei Maria, operă a talentatei Alexandra Magdău din clasa a XI-a D.
Mulțumim, Alexandra, că ți-ai dedicat timp și energie pentru ca Regina Maria să facă parte din frumoasa și entuziasta noastră delegație!
Tot mii de mulțumiri se îndreaptă înspre colegii acesteia, elevii clasei a XI-a D, cei care au și organizat excursia.
Alba Iulia știe să-și primească musafirii: ne-a pregătit o seară memorabilă, dedicată în egală măsură Sfântului Andrei, ca atare sărbătoriților zilei Andrei ori Andreea, și Zilei Naționale. Cadrul feeric și vocea inconfundabilă a Andrei au făcut din seara noastră un preambul perfect al zilei ce va urma.
Acum 106 ani, peste 100.000 de români au venit la Alba Iulia la Marea Adunare Naţională. Atunci, mulţimile au intrat fie pe la Poarta I a Cetăţii, urmând traseul celorlate porţi, fie prin partea de Vest a fortificaţiei, pe atunci „câmpul lui Horea“, în prezent zona din faţa Catedralei Încoronării. A fost o zi mohorâtă, cu cer întunecat de nori și ploi până seara. De altminteri, în instantaneele surprinse de Samoilă Mârza, fotograful din Galțiu, se vede cu certitudine acest lucru. În majoritatea clișeelor, oamenii stau la poză pe „covoare” de noroi, sub un cer întunecat și fără pic de soare.
Ziua noastră de 1 Decembrie a fost însă una superbă: un soare cât inima Jebelenilor ne-a încălzit mintea și sufletul pe parcursul întregii zile. Și pentru că am vrut să avem și noi propria reconstituire istorică, am ajuns pe „Câmpul lui Horea” prin partea vestică a Albei Capitolina unde, conform programului, erau primite soliile Cetăților de Scaun. În proximitatea Catedralei Încoronării, am urmărit noi și alte câteva mii de oameni Te Deum-ul dedicat Unirii. Pentru un moment, am crezut cu toții că ne-am întors în timp, că intonăm împreună cu Corul Teologilor din Blaj oda „Deșteaptă-te române”.
Focul de artificii tricolore ne-a readus înșă gălăgios la realitate, uluitoare reconstituire și magnific simbol: sunet de gloanțe descărcate, bubuituri ca de tun și un cer brăzdat de un fum roșu, galben și albastru care a îmbrăcat ca o mantie Catedrala. Marele Război a zguduit Europa din temelii, în ciuda tuturor manipulărilor imperiale. „Popoarele mele credincioase”, așa cum afirmase Carol I, au găsit calea și forța să-și deseneze propriul destin. Al nostru a fost colorat în roșu, galben și albastru. Istoria are însă propriile mijloace de a ne face atenți, nu doar la trecut, ci mai cu seamă în privința viitorului. Quo vadis? Răspunsul e și de data aceasta în mâinile noastre!
Și pentru că atunci „toate drumurile duceau la București”, ne-am îndreptat și noi spre locul unde, acum 106 ani, Iuliu Hossu va da citire Rezoluției Unirii. Și, de această dată, Rezoluția va fi citită de un reprezentant al Bisericii Unite cu Roma. În acest context și spre aducere aminte, ni s-a reamintit că toți cei care au avut un rol în actul unirii au murit în închisorile comuniste. Pe de o parte, Iuliu Hossu, neacceptând trocul propus de noile autorități, a fost arestat și aruncat pentru mulți ani în închisoare, pe de altă parte, și Iuliu Maniu, considerat unul dintre cei mai mari oameni politici români ai secolului al XX-lea. A făcut parte, alături de Vasile Goldiş, Miron Cristea şi Iuliu Hossu din delegaţia care a adus la Bucureşti Rezoluţia de la Alba Iulia. A fost arestat în 1947 și, în ciuda staturii sale politice, după 1948 a fost trecut la un regim de încarcerare, care a avut ca scop distrugerea lui fizică, lucru care s-a întâmplat în 1953. A fost îngropat pe ascuns într-o groapă comună, la Cimitirul săracilor de la închisoarea din Sighet.
Unul dintre cele mai spectaculoase momente ale sărbătorii Zilei Naționale la Alba Iulia a fost, ca de fiecare dată, parada militară. Conform surselor oficiale, la această paradă au participat peste 1000 de militari, cu zeci de vehicule speciale MApN, dar și cu un număr semnificativ de avioane și elicoptere de luptă.
E impresionant cum această desfășurare de forțe militare stârnește admirație și mândrie națională. Am fost și noi impresionați, în ciuda faptului că locurile din care am urmărit parada nu au fost prea ofertante.
Ne-am bucurat, prin urmare, de o zi superbă din toate punctele de vedere! Ne-am întâlnit cu istoria noastră și am salutat-o cu entuziasm, ca atare, e un fapt împlinit: „Am fost și NOI la Alba Iulia!”.
