Atât doar a durat decizia de a face parte din această experiență minunată organizată de prof. Camelia Cucov și prof. Ramona Petcov care au propus pentru prima zi a Săptămânii Verzi o expediție spre două dintre cele mai spectaculoase destinații din țara noastră: cascada Bigăr și complexul mulinologic de la Rudăria, cel mai mare parc cu mori de apă din sud-estul Europei.
Ne-am înarmat deci, de dimineață tare, cu haine groase, impermeabile (nu de alta, dar e aprilie, și cine să fi știut cum se trezește vremea), provizii pentru o săptămână, deși planul era doar pentru o zi, multă apă, că doar trebuie să consumăm minim 2l de lichide pe zi, nelipsita doză de optimism la îndemână și bineînțeles, am împachetat și o rezervă serioasă de voie bună, care să țină loc și de GPS pentru că se anunțau zone fără semnal. (yey!) Am părăsit parcarea liceului fără să ne uităm înapoi și ne-am aventurat spre sălbăticia naturii hotărâți să transformăm orice obstacol într-o poveste amuzantă.
Spre prânz am ajuns la primul nostru obiectiv. După ce ne-am ciorovăit o bună bucată de vreme despre cum cade accentul pe Bigăr (spre exemplificarea pronunției greșite, aș cita un personaj foarte drag mie care într-un comentariu foarte drăguț pe care mi l-a lăsat spunea că după ce s-a prăbușit, a devenit BIGĂR AND BETTER) am rămas efectiv cu gurile căscate privind cum soarele se juca printre picurii de apă care cădeau colorând totul în nuanțe magice. Am sorbit clipele speciale şi le-am închis în suflet, ca să ne dea curaj pentru mai târziu. Desigur că am urcat până la Izvorul Bigăr. Am parcurs în sens invers curgerii apei cei 200 de metri, pe o potecă de munte care se înfundă cu un zid abrupt de piatră calcaroasă, nu înainte de a forma peștera (cu același nume și același accent) de sub care iasă un firicel de apă. Izbucul Bigăr este alimentat de un curs de apă subteran ce se varsă, de pe un prag stâncos, în râul Miniș formând cascada plasată de ”The World Geography” pe prima poziție într-un top mondial care include destinații din SUA, Filipine sau Australia.
La poalele Munţilor Almăjului, localitatea Rudăria îşi trăieşte eternitatea pe ritmuri mai puţin obişnuite: scrâşniturile pietrelor de moară în vuietul râului prăvălit pe trepte. De fapt, din anul 1970, comuna se numește Eftimie Murgu, în onoarea revoluționarului pașoptist născut aici. Numele vechi al localităţii vine de la pârâul Rudărica, cel care o străbate de la un capăt la celălalt şi pe care sunt amplasate 22 de mori cu ciutură. Inițial au fost 50 de mori, dar de la inundațiile din 1955 am rămas cu numărul actual, doar 15 funcționale, deși nu deodată. Una dintre ele, ”Îndărătnica” este singura a cărei roată se învârte în sens invers acelor de ceasornic. Deși tentant, nu am rămas peste noapte în această moară, chiar dacă legenda spune că dacă adormi aici, dimineața te trezești mai tânăr, pentru că roata îți va întoarce înapoi anii. În urcare, pe un traseu ușor de parcurs la pas domol, ești invitat să admiri și peisajul din jur. Pe lângă zecile de căderi de apă construite de localnici pentru a ajuta apa să cadă mai repede prin mori, stâncile sunt ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte. Primăvara se poate admira și o pădure de liliac, iar când dă în floare, localnicii lasă geamurile larg deschise pentru a-și umple casele cu parfumul care umple atmosfera. Din perspectivă biogeografică am admirat aici pinul negru de Banat, iasomia, mojdreanul și cărpinița, specii din zona submediteraneană. Pe undeva printre stâncăriile și bolovănișul calcaros, stau pitite și vipere cu corn, broaște țestoase de uscat și scorpioni carpatici pe care, din fericire, totuși nu i-am întâlnit.
Am stat la taifas, la o înghețată, cafea, limonadă pierduţi într-o după masă însorită. Am împărțit liniștea și tihna între noi. Ne-am încărcat bateriile cu forme şi privelişti de vis, să ne ajungă pentru multă vreme. Ne-am detaşat complet de toate cele rele, am pus pauză stresului şi am lăsat această expediție să fie ca o terapie. Am adunat amintiri frumoase, nu doar prin suveniruri sau fotografii, ci mai ales în suflet. Scurta oprire în Reșița la Muzeul Locomotivelor a făcut ca aventura noastră să prindă viteza necesară pentru a ajunge în timp util acasă.
Cu amintirile pline de culoare și emoții, ne-am întors cu zâmbetul pe buze către lumea noastră obișnuită, dar cu inimile îmbogățite de experiențele trăite. Această excursie va rămâne întipărită în memoria noastră ca un capitol de neuitat din cartea vieții noastre de liceeni aventurieri. Ne ştim, ne îndrăgim, încă nu ne-am plictisit unii de alţii. Vor mai urma ieșiri de genul acesta cu siguranță!
Prof. Dana-Marciana JEBELEAN
